tehnikonline.ro Uncategorized Asociația MaiMultVerde a sărbătorit Ziua Dunării printr-o o acțiune de igienizare la Giurgiu

Asociația MaiMultVerde a sărbătorit Ziua Dunării printr-o o acțiune de igienizare la Giurgiu



București, 1 iulie 2019. Asociația MaiMultVerde a sărbătorit Ziua Dunării printr-o acțiune de curățare a Dunării în zona Giurgiu, în cadrul programului “Cu apele curate”. Un grup de 50 de voluntari au strâns aproximativ 750 de kg de deșeuri din zona Piciorul Podului, Giurgiu. Proiectul reprezintă un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării, este inițiat împreună cu Lidl Romania și implementat în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), One World România la Școală și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC). Acest program a fost conceput în contextul în care, conform celui mai recent studiu[1], Dunărea transportă zilnic în Marea Neagră 4,2 tone de plastic (1.533 tone pe an). Conform declarațiilor lui Joao Aguiar Machado, Șeful Direcției Generale MARE a Comisiei Europene Marea Neagră conţine cea mai mare densitate de deşeuri produse de om şi ajunse în mediul marin, din Uniunea Europeană, 90% din aceste deşeuri constituie plastic, iar obiectivul UE este zero plastic în ape până în 2030. În acest context, programul “Cu apele curate” vizează colaborarea cu instituții europene și globale, precum Comisia Internațională pentru Protecția Dunării (ICPDR), UN Water și UN Environment.

Am inițiat acest proiect pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul major reprezentat de poluarea cu plastic a apelor Dunării. Ne dorim ca publicul larg să conștientizeze importanța colectării selective a plasticului în zonele special amenajate și evitarea sau înlocuirea pe cât posibil a plasticului. De la copii la adulți, cu toții suntem responsabili de deșeurile pe care le producem, cum le colectăm și unde le aruncăm. Dacă ne dorim ape curate și mediu sănătos, fiecare trebuie să ne aducem contribuția!”, spune Doru Mitrana, Președinte al Asociației MaiMultVerde.

„Calitatea apei are un impact semnificativ, ce depășește albia râurilor și se reflectă inclusiv în calitatea hranei pe care o consumăm. De aceea, măsurile de protecție a mediului sunt un reper după care se ghidează întregul nostru business și prin care ne respectăm promisiunea de a contribui la un viitor mai bun pentru generațiile următoare. Prin susținerea programului „Cu apele curate” suntem încrezători că vom reuși, împreună, să schimbăm în bine statisticile îngrijorătoare cu privire la poluarea cu deșeuri a apelor Dunării”, declară Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR, Lidl România.

“La aceasta acțiune au participat 15 specialiști inimoși din cadrul A.N. “Apele Române” și S.G.A. Giurgiu, punând în practică preocuparea pentru problema acumulării materialelor plastice în fluviul Dunărea, materiale cu o durată imensă de degradare naturală și cu efecte dintre cele mai nocive asupra faunei și florei acvatice. Implicarea activă a voluntarilor este o componentă a acțiunilor care merită a fi sprijinite, având efect direct asupra conștientizării problemelor cauzate de poluarea cu plastic a apelor Dunării, precum și pentru lansarea unui semnal în procesul educativ, prin crearea unei eco-atitudini față de factorul apă, în special și față de mediul înconjurător, în general”, spune Florin Vartolomei, geograf si manager proiect “DanubeSediment”, Apele Române.

Programul a început la Sfântu Gheorghe, unde 100 de voluntari au colectat 5 tone de plastic, și a continuat  cu acțiuni de igienizare a malurilor Dunării în zona Giurgiu și Drobeta-Turnu Severin pe 29 iunie de Ziua Dunării, urmate în perioada iulie – septembrie de etapa de identificare și implementare a soluțiilor de prevenire a poluării cu plastic a apelor fluviului: dezvoltarea infrastructurii de colectare, activități educative, de informare și de organizare comunitară, adresate copiilor, tinerilor și adulților. Acțiunile se vor derula în comunitățile din Tulcea, Brăila, Galați, Cernavodă, Călărași, Giurgiu, Zimnicea, Turnu Măgurele, Oltenița și Drobeta-Turnu Severin, în parteneriat cu autoritățile locale și Inspectoratele Școlare Județene.

Proiectul se va finaliza cu evaluarea și revizuirea politicilor publice privind gestiunea deșeurilor din plastic, protejarea apelor și educația pentru mediu cu implicarea autorităților române: Ministerul Mediului, Ministerul Educației, Departamentul de Dezvoltare Durabilă, Administraţia Naţională Apele Române, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare “Delta Dunării” (INCDD).

Persoanele interesate să se implice în acțiunile proiectului pot accesa www.cuapelecurate.ro sau #cuapelecurate pe conturile Facebook si Instagram ale programului.

Asociația MaiMultVerde implementează începând cu anul 2008 proiecte de protecția mediului în acord cu misiunea sa de a construi o cultură a responsabilității și voluntariatului pentru mediu în România. Unul dintre domeniile prioritare de acțiune îl constituie combaterea poluării cu plastic, asociația implementând în acest sens, de-a lungul anilor, o serie de proiecte și campanii educative sub sloganuri precum “Există viață după colectare” sau “Deșeurile nu sunt gunoaie”. În cadrul acțiunilor organizate de MaiMultVerde, voluntarii au colectat peste 350 tone de plastic din zone naturale precum păduri, albii de râu sau trasee turistice. Proiectele au vizat și autoritățile publice centrale și locale, prin activități specifice de advocacy menite să contribuie la îmbunătățirea politicilor publice în domeniu (www.maimultverde.ro).

Lidl România are misiunea de a le oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente, în zone din imediata lor vecinătate. Compania este conștientă de răspunderea pe care o are față de angajați și parteneri, dar și față de mediu și de societate. Din 2011 este o prezență de succes în România ca un angajator dinamic și de încredere. Ca parte din grupul Schwarz cu sediul în Neckarsulm, Germania, se numără printre companiile de top în domeniul comerțului cu amănuntul de produse alimentare din Europa – și chiar mai departe (https://corporate.lidl.ro).

CeRe, împreună cu cetățeni, organizații și comunități, construiește zi de zi o lume justă, echitabilă și solidară în care vocile oamenilor sunt centrale în luarea deciziilor (http://cere.ong).

One World Romania la Școală, asociație aflată la intersecția dintre cultură, educație și organizare comunitară, pornește de la realitățile cotidiente, pe care le interpretează prin filtre și experiențe diferite, dar compatibile: film și arte vizuale, antropologie și discuții libere, reprezentare și analiză critică. OWR își propune prin activitățile sale să asigure alternative culturale, sociale și educaționale, implicând activ comunitățile în acest proces (www.facebook.com/OneWorldScoala).

ARC România are o experiență de 17 ani în domeniul mobilizării de resurse din comunitate, inclusiv în direcția programelor de protecția mediului. Prin rețeaua sa poate pune în contact organizații locale cu parteneri și finanțatori care să le permită derularea de acțiuni concrete în comunitățile din care fac parte (http://arcromania.ro).

[1] Facultatea de Ştiinţe ale Vieţii a Universităţii din Viena (2014) – studiu realizat în baza măsurătorilor efectuate în perioada 2010-2012 pe tronsonul Dunării dintre Viena și Bratislava (https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0269749114000475).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *