Garry Kasparov, Vishy Anand și Augusta Dragic au deschis, la București, a doua etapă a turneului Grand Chess Tour 2025. Centenarul șahului românesc

București, 7 mai 2025 – Bucureștiul devine, din nou, centrul șahului mondial, găzduind una dintre cele mai importante etape ale Grand Chess Tour 2025. Etapa românească, Superbet Chess Classic România, a debutat cu o ceremonie de deschidere spectaculoasă, organizată pe 6 mai la Grand Hotel Bucharest.
În acest an aniversar, turneul celebrează un deceniu de existență și reunește pe aceeași scenă figuri legendare ale șahului și invitați speciali din sportul și cultura românească, în prezența fondatorului GCT, Garry Kasparov. Acestuia i-a fost acordat un premiu onorific pe scena evenimentului, în semn de recunoaștere pentru contribuția sa globală în promovarea șahului.
“Lumea se schimbă, dar unele lucruri rămân la fel. Ba chiar se îmbunătățesc. Doresc să le mulțumesc celor de la Fundația Superbet pentru devotament și pentru că sunt alături de Grand Chess Tour și că nu se opresc din a extinde prezența șahului în lume. Acum am ajuns, de asemenea, și în Brazilia, un nou membru al evenimentului nostru. Vreau să vă mulțumesc că împreună am reușit să avem alături tot mai multe țări reprezentate în cadrul Campionatului nostru. Faptul că am reușit să continuăm această călătorie ne spune că șahul și-a găsit locul pe care îl merită. De-a lungul carierei mele mi-am dorit ca șahul să fie respectat pe deplin și recunoscut ca fiind o parte Integrantă a societății moderne. Mulțumesc Fundației și Saint Louis Chess Club că au făcut ca acest vis să fie o realitate. Acum, după 10 ani de Grand Chess Tour, se încheie un ciclu și cu siguranță începe altul,” a declarat Garry Kasparov pe scena evenimentului.
La evenimentul de deschidere au participat cei 10 Mari Maeștri internaționali înscriși în competiția din România, Președinta Fundației Superbet, Augusta Dragic, alături de invitați speciali precum Garry Kasparov, Vlad Ardeleanu, președintele Federației Române de Șah și Vishy Anand. Alături de invitații care au luat cuvântul pe scenă, în sală s-au aflat și personalități marcante precum Florin Gheorghiu, primul mare maestru român, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Camelia Potec, Ana Maria Brânză, Virgil Stănescu, Codin Maticiuc, Bogdan Stelea, Benny Agegbuyi, Ioan Andone, Cătălin Moroșanu, Mihai Covaliu, George Boroi, Marius Niculae.
Din partea sponsorului principal sau aflat în sală fondatorul Superbet, Sacha Dragic, Hans-Holger Albrecht – președintele Superbet, și Adam Lamentowicz – Chief Commercial Officer, CEE Superbet.
„Aniversarea a zece ani de Grand Chess Tour ne găsește cu aceeași convingere că șahul are un rol esențial în educație și în formarea gândirii strategice. Este o onoare să găzduim din nou această competiție la București și să fim parte dintr-un proiect care inspiră performanță la nivel global. Le mulțumim ambasadorilor noștri care dau forță acestui mesaj și cred, alături de noi, că șahul poate schimba destine,” a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet.
Ceremonia a inclus și o prezentare a turneului, a jucătorilor și tragerea la sorți a perechilor din prima rundă, care a avut loc cu ajutorul unor monede speciale realizate de Monetăria Statului, marcând 100 de ani de șah românesc – o premieră care onorează tradiția și valoarea istorică a sportului în România.
Cei 10 Mari Maeștri care se vor confrunta la București se află în topul mondial al șahului și provin din cele mai puternice școli ale sportului minții. Printre ei se află:
– Fabiano Caruana (SUA) – locul 2 mondial, unul dintre cei mai constanți jucători ai ultimei decade;
– Gukesh Dommaraju (India) – actualul campion mondial, cel mai tânăr jucător din istorie care a câștigat titlul;
– Alireza Firouzja (Franța) – locul 3 mondial și câștigătorul Grand Chess Tour 2024;
– Nodirbek Abdusattorov (Uzbekistan) – locul 4 mondial, o forță emergentă în circuitul internațional;
– Wesley So, Levon Aronian, Praggnanandhaa R., Jan-Krzysztof Duda și Maxime Vachier-Lagrave – jucători consacrați, cu palmares de campioni;
– Bogdan Daniel Deac (România) – wildcard-ul turneului și cel mai bine clasat șahist român, prezent pentru a treia oară consecutiv în GCT.
Pe tot parcursul competiției (7–16 mai), partidele încep la orele 15.00 și se încheie în jurul orei 20.00, excepție făcând ultima zi, când competiția începe la orele 14:00. Deschiderea fiecărei zile competiționale se va face printr-o primă mutare făcută de invitați speciali, sportivi, oficiali și diverse personalități ale vieții publice din România. În cea dintâi rundă a turneului de șah prima mutare le revine lui Virgil Stănescu și lui Codin Maticiuc, Brand Ambassadors Superbet.
Evenimentul este deschis publicului larg, iar biletele sunt deja disponibile. Intrarea este gratuită pentru copiii sub 14 ani (pe bază de înregistrare aici). Vârstă minimă pentru participare este de 5 ani, cu mențiunea că trebuie menținută liniștea în sala de concurs.
Tema turneului rămâne „Uniting Minds”, un mesaj care celebrează șahul ca forță a rațiunii, păcii și excelenței. Toate fondurile obținute din vânzarea biletelor la Superbet Chess Classic România 2025 vor sprijini direct două evenimente internaționale dedicate sportului adaptat: Clinica Internațională de
Baschet Adaptat și Turneul Internațional de Baschet în Scaun Rulant „Maria”. Ambele vor avea loc în România, reafirmând angajamentul Fundației Superbet față de accesibilitate și incluziune în sport. Prin această direcționare a fondurilor, organizatorii își propun să ofere sportivilor, antrenorilor și arbitrilor nu doar vizibilitate, ci și resursele necesare pentru a se antrena și concura în condiții de performanță.
De asemenea, prima mutare i-a avut protagoniști pe Garry Kasparov și unul dintre sportivii la Turneul de Baschet în Scaun Rulant, ASP Oradea, Constantin Bracon.
„Pentru noi, șahul este începutul unei conversații mai largi despre educație, disciplină și potențial uman. Dar misiunea Fundației Superbet merge mai departe. Alegem să susținem performanța acolo unde nu există scurtături, ci doar determinare, curaj și muncă reală. Este modul prin care Fundația extinde misiunea sa dincolo de șah, susținând performanța acolo unde determinarea și curajul rescriu regulile jocului,” completează Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet.
Mai multe informații și ultimele noutăți despre evenimentele Grand Chess Tour pot fi găsite pe site-urile oficiale www.superbetfoundation.com, www.superchess.ro și www.grandchesstour.org, precum și pe paginile sociale ale Fundației Superbet și GCT.
Parteneri media: TVR, GSP.ro, Fanatik.ro, KISS FM, Prima Sport, Prima TV, Digi Sport, Digi 24, Antena 3
Parteneri comunicare: Porter Novelli România, AMICOM Consulting & Strategy
###
Despre Grand Chess Tour (GCT)
GCT este un circuit de șah internațional, care aliniază cei mai buni jucători ai lumii. Legendarul Garry Kasparov, unul dintre cei mai mari “ambasadori” ai șahului în lume, a inspirat crearea Grand Chess Tour și a contribuit, totodată, la consolidarea parteneriatului dintre organizatori. Pentru mai multe informații, puteți vizita grandchesstour.org.
Despre Fundația Superbet
Fondată în 2019, Fundația Superbet a făcut din șah una dintre inițiativele sale prioritare, organizând primul turneu din cadrul Grand Chess Tour la București. Totodată, Fundația s-a angajat să transforme GCT într-o tradiție pentru comunitățile de șah din România, Polonia și Croația. Pentru mai multe informații, puteți vizita www.superbetfoundation.com.
Despre Saint Louis Chess Club
Este o organizație non-profit a cărei misiune este ca șahul să fie parte integrantă din comunitate. Astfel, clubul oferă spațiu pentru diverse turnee și competiții locale, cât și cursuri de perfecționare a șahului, lecții pentru începători și prelegeri speciale.
Saint Louis Chess Club susține programele de șah care există deja în școlile din zonă, încurajând totodată dezvoltarea de noi programe în școală și după școală. Pentru mai multe informații, puteți vizita saintlouischessclub.org.
###
Mass-media contact
Andreea Stanca
andreea.stanca@porternovelli.ro
0736 637 155 / 0745 204 794