tehnikonline.ro articole Allview actualizează seria de notebook-uri Allbook Y cu o nouă generație de procesoare Intel

Allview actualizează seria de notebook-uri Allbook Y cu o nouă generație de procesoare Intel

Allview anunță actualizarea seriei de notebook-uri Allbook Y cu o nouă generație de procesoare Intel, ce oferă performanțe sporite cu până la 50% față de modelul anterior. Având o greutate de doar 1.28 kg, dimensiuni mai mici decât o foaie de hârtie A4 (281.4×192.7 mm) și un design stilat tip flip & fold, notebook-ul convertibil Allbook Y-100 este soluția perfectă pentru aceia care caută în permanență fiabilitate, portabilitate și confort.

Performanțe crescute

La interior, device-ul este prevăzut cu procesor Intel Celeron® N4000, ce promite o viteză de reacție superioară, procesare grafică cu 20% mai mare și un consum de energie redus. Comparativ cu modelul precedent, noul procesor oferă performanțe sporite cu până la 50%, astfel Allbooy Y-100 are puterea de a aborda cu ușurință orice sarcină. Utilizatorii pot rămâne conectați la rețelele de socializare, pot rezolva task-urile de la birou, sau școală și pot face cumpărături online rapid și în siguranță folosind Allbook Y-100. Device-ul este configurat cu 4GB de memorie RAM și 32GB spațiu de stocare. Pentru o experiență de utilizare familiară, Allbook Y-100 vine cu Windows® 10 Home preinstalat, oferind o varietate mare de aplicații.

Gamă largă de interfețe pentru conectivitate

Deși Allbook Y-100 este incredibil de subțire și usor, dispune de o gamă largă de interfețe de conectivitate, pentru și mai multă flexibilitate:  2 porturi USB 3.0 Type A, câte unul pe fiecare parte, un port mini HDMI, un cititor de carduri micro SD și o mufă pentru căști.

Preț

Allbook Y-100 este disponibil la prețul recomandat de 1399 lei. Mai multe informații despre Allbook Y-100 găsiți pe www.allview.ro/allbooky-100/

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, în anul 2011, primul smartphone sub brand românesc, iar în 2013 primul smartphone single SIM din portofoliu. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. În 2017 Allview a dezvoltat primul smartphone cu asistent vocal în limba română – AVI, iar la finalul lui 2018 a fost semnat contractul cu Google™ pentru comercializarea Smart TV-urilor cu Android TV™ și Google Assistant™ integrat. Brandul Allview este prezent pe piața IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Republica Cehă, Malta, Grecia, Lituania, Letonia și Estonia. Viziunea Allview este de a oferi tehnologii avansate și accesibile, sub un brand românesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *